Sunt in cautari intense de un job si tot ceea ce fac oamenii din companii este sa te priveasca de sus si sa iti spuna ei cum sa iti faci treaba. Depui CV-ul, astepti, te suna, mergi la interviu si… ajungi sa fii pus la zid precum un vanat ce este fugarit prin padure si incoltit. Citesti cu atentie cu ce se mananca job-ul descris de ei, incerci sa iti faci un plan de atac si sa te documentezi inainte de a ajunge la ei. Iti freci palmele de emotie si entuziasm. Iti spui “Ii fac praf”. Ai un zambet malefic de superioritate pe care vrei sa il repeti si dupa interviu.

Vine si “Ziua Z”! Debarci in Normandia pregatit cu tot arsenalul din dotare. Iti iei grenadele in maini si pusca in spate. Iti asezi meticulos munitia necesara cat mai aproape. Iti indesi cat mai bine casca pe cap si astepti sa pui primul picior pe “plaja” companiei. Compari RATB-ul sau metroul cu o amfibie ce te va duce intr-o zona sigura de atac.

Se deschide trapa (usa) si calci. Primii pasi sunt calauziti de entuziasm. Urmatorii de forta. Ceilalti de dorinta. Iti dai seama ca ai ajuns aproape de garnizoana inamica si ca esti fix in mijlocul bataliei. Te trezesti la realitate.

Obuzele explodeaza in jurul tau. Focul de arme din partea competitorilor tai se aude necontenit si iti ciuruie convingerile. Cu toate astea… inaintezi. Musti cuiul primei grenade. O arunci catre secretara. Aceasta cade rapusa de zambetul tau plin cu srapnel. “Am doborat primul inamic!” iti spui si mergi catre locul in care se afla comandantul garnizoanei. Esti satisfacut!

Vezi cadavre rapuse de ideile unui comandant care nu isi da seama ca aliatii lui nu ii sunt dusmani. Te prinde oroarea razboiului, dar este mult prea tarziu. Ai ajuns prea departe sa mai dai inapoi.

Iti aduci aminte ca ai un aruncator de flacari si il folosesti pana la epuizare asupra tuturor persoanelor intalnite: soldati indoctrinati de regimul auster din acea companie. Sunt ca niste zombie fara echipament de protectie. Stau fix in mijlocul focului tau si se bucura cand le arunci zambete in fata.

Trebuie sa treci de ei!

Ajungi in camera comandantului si ii astepti venirea. Precum un spion in cele mai agere lupte, te asezi cu grija pe un scaun din incapere. Il verifici de explozibil sau microfoane. Bun! Este doar un scaun!

Vine in cele din urma. Se aseaza prima data fata in fata cu tine. Iti vorbeste de parca ar fi cel mai bun prieten al tau. Dupa ce ai intrat in capcana persuasiunii… totul s-a naruit! Ai ajuns sa ii spui secrete de stat, punctele tale slabe si sa compromiti siguranta celor ca tine. Ai facut o greseala ce te va costa cucerirea acestui razboi. Iti folosesti ultima grenada si putina munitie ce ti-a ramas. In van!

Ai facut marea prostie de a ii incredinta si steagul. Ti-l ia ii da foc in fata ta. Are deja un mare scut in fata si nimic nu il poate atinge.

Ai venit cu CV-ul precum o divizie ce ii cere inamicului capitularea. Ai avut asteptari mari si ai sperat ca o sa faci fata acestei batalii. Ceea ce nu ai luat in calcul a fost sinuciderea ta voita.

Iti dai seama ca vei ajunge unul dintre acei zombie ce va calca pamantul fara a se bucura de soare, de viata si de laude. Vei ajunge sa iti mananci singur creierul doar pentru a supravietui. Te vei autoconsuma doar pentru a putea supravietui in acea garnizoana. Nu o vei putea niciodata cuceri. Nu vei putea niciodata sa ajungi sa conduci acei oameni, sa ii eliberezi.

Dezerteaza! Fugi! Locul asta nu este de tine! Alerga catre plaja si cheama aviatia sa ii naruie!