Pe romaneste, aia care abia ce-au deschis ochii, suficienti de maturi pentru zilele astea si destul de “cruzi” pentru a nu putea fi spalati pe creier de tovarasi. Noi, poporul de astazi si de maine al Romaniei.

Cine suntem “noi”?

Noi suntem cei care si-au cautat viitorul si si-au facut norocul. Nu credem in destinul aranjat de parinti si nici in castigurile la Loto. Ne indoim de promisiunile utopice si ne place sa ne tinem picioarele pe pamant. Nu ne intereseaza politica, nu ne plac marionetele si suntem destul de ambitiosi sa razbim prin munca.

Inceputuri.

“Noi” ne-am nascut in perioada 1980-1990. Primii pasi i-am facut la aparitia primelor telefoane mobile. Incepusem sa mancam cu lingura cand au aparut televizoarele color la noi in tara. Am cazut prima oara de pe bicicleta fix in momentul in care a aparut internetul. Cea mai urata injuratura am invatat-o in fata blocului, cand apareau primele televiziuni private din Romania. Am crescut cu carti in biblioteca si cu respect fata de parinti. Am mers la scoala si, pe parcurs, am inceput sa ne indoim de sistemul invechit si rigid. Ca orice copil curios, ne-am pus intrebarea “De ce?”. Raspunsurile seci venite de la oamenii care ar fi trebuit sa ne invete, sa ne indrume, sa ne dea aripi, ne-au fortat sa ne ridicam privirea din pamant. “Pentru ca asa trebuie”, “Asa este din mosi-stramosi”, “Asa am invatat si noi”, a fost momentul crucial cand ne-am trezit.  Totusi, am avut o copilarie frumoasa: “De-a v-ati-ascunselea”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara, vrem ostasi”,  soarele de pe cer si creta pe asfalt. Primul sarut te-a luat prin surprindere, ca o scrisoare trimisa de prietenul/prietena de corespondenta. Prima “noapte” de dragoste te-a prins in timpul zilei de 11 august ’99, cand credeai ca ziua si-a tras draperiile pentru tine.

Am crescut.

Noi am vazut cum a crescut Romania in 20 si ceva de ani si suntem viitorul acestei tari. Noi nu suntem de acord cu spaga, cu abuzurile in functie, cu exploatarea la locurile de munca, cu nepotismele, cu mizeria, cu indiferenta… si lista poate continua…

Am fi iesit in strada de multe ori pana astazi si, daca nu am fi facut-o acum, tot nu am fi fost de acord cu ceea ce se petrece aici si acum. S-a intamplat sa fie Rosia Montana supapa noastra de rabufnire. Am fi strigat si iesit in strada pentru mai multe. Suntem un vulcan de nelinisti, de cerinte, de rabufniri. Suntem tineri, frumosi, educati si ne cerem drepturile.

Ochii ni s-au deschis, am indepartat calusul de la gura, am rupt catusele si am plecat sa calcam asfaltul pentru o cauza – ca oamenii sa ne vada. Generatia Y a renascut si a inceput sa fie auzita. Pana cand o sa fim ascultati, trebuie sa mai batem cu sticlele din plastic pline cu pietre in “globurile de cristal” ale celor care ne conduc.

Domnilor edili, va intreb retoric: Oare nu v-a trecut prin minte ca generatia asta s-a saturat? Oare nu va puneti probleme mari ca s-ar putea ca in viitor acesti oameni sa voteze? Mai mult ca sigur ca cel putin 5.000 de protestatari (din aia 10.000 care s-au strans duminica, 8 Septembrie 2013) nu au pus niciodata in vietile lor stampila pe un buletin de vot.

Suntem generatia care abia incepe sa vorbeasca, dar care isi va croi singura drumul prin ameteala asta pe care ei o numesc “democratie”. O sa ne strangem de oriunde am fi si o sa strigam, dar o sa o facem pasnic. Puteti sa o numiti Revolutia Sticlelor de Plastic. Soarta acestor sticle o vor avea si ei. Vrem reciclarea mizeriei in care traim!